Editorial

Medicina Alternativă: fiziologie clinică şi metode de tratament, vol. 18, 2013



EDITORIAL


Statutul social al specialiştilor din domeniul medicinei alternative

Actualitatea problemei statutului social al specialiştilor din domeniul medicinei alternative este confirmată de transformările radicale din societatea noastră, care au condus la schimbări structurale în sistemul ocrotirii sănătăţii. Reforma acestuia din urmă a contribuit la lărgirea spectrului serviciilor curative de alternativă, oferite de sectoarele de stat şi cel privat. Medicina tradiţională (alternativă) devine tot mai solicitată de către populaţie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte medicina alternativă şi complementară ca reprezentând: diverse practici explicabile şi inexplicabile din punct de vedere ştiinţific, aptitudini, cunoştinţe şi credinţe transmise din generaţie în generaţie în formă scrisă şi orală, legate de sănătate, precum şi substanţe medicamentoase de origine vegetală, animală şi/sau minerală, terapie spirituală, terapie manuală şi exerciţii fizice, utilizate separat sau în combinaţie pentru menţinerea sănătăţii, diagnostic, tratament şi profilaxie a bolilor [8]. Conform datelor OMS, la serviciile medicinei alternative apelează de la 70 la 90% din populaţia de pe glob. Circa 130000 de medici din statele Uniunii Europene practică diverse metode ale medicinei alternative şi complementare, dintre care 60000 – acupunctura/medicina tradiţională chineză, 40000 – homeopatia şi 30000 – alte metode [6, 7]. La şedinţa plenară din 10 iulie 2007 a Parlamentului European (Strasbourg) s-a votat Programul European de Dezvoltare a Sănătăţii (2008-2013), care prevede realizarea obiectivelor OMS în domeniul medicinei alternative şi complementare: politica naţională de implementare a medicinei alternative şi complementare în structura ocrotirii sănătăţii populaţiei; inofensivitatea, calitatea şi eficacitatea serviciilor acordate; accesibilitatea pentru populaţie; administrarea raţională [1, 8]. În urma mai multor sondaje polivalente, efectuate recent de OMS, s-a ajuns la concluzia că şi în ţările puternic industrializate medicina alternativă şi complementară este larg răspândită, fapt ce se explică în primul rând prin îngrijorarea populaţiei de multitudinea efectelor secundare ale preparatelor chimice. Odată cu sporirea longevităţii apare iminenţa dezvoltării patologilor cronice invalidizante, precum bolile cardiovasculare, diabetul, tulburările psihice. Pentru astfel de pacienţi medicina alternativă şi complementară oferă mijloace terapeutice mai accesibile şi mai inofensive decât medicina alopată [7].
În Republica Moldova medicina alternativă este legalizată – în anul 1994 ea a fost recunoscută oficial ca disciplină medicală de sine stătătoare şi legiferată prin ordinul 5 p. §1 "Cu privire la organizarea serviciului de acupunctură (reflexoterapie) în Republica Moldova". În ţara noastră circa 250 de specialişti în acupunctură, fitoterapie şi homeopatie oferă servicii medicale populaţiei (anual se înregistrează în jur de 50000 de adresări) [3].
Totodată, întrebările privind statutul profesional şi social al specialiştilor din domeniul medicinei alternative în Republica Moldova în contextul relaţiilor reciproce cu statul, cu medicii ortodoxali, adică specialiştii din domeniul medicinei oficiale, deocamdată nu sunt suficient de clare. Cererea mare la aceste servicii şi în acelaşi timp dorinţa crescândă a multor specialişti de a obţine statutul de medic care practică medicina alternativă egal cu statutul de profesie medicală în medicina oficială necesită o nouă abordare a problemei în cauză. Apare întrebarea: pot fi consideraţi specialiştii din domeniul medicinei alternative drept un grup profesional nou-constituit?
Mulţi cercetători la etapa constituirii sociologiei profesiilor tindeau spre distincţia teoretică detaliată între profesiile cu statut social înalt ("professions") şi alte genuri de ocupaţii ("occupations"). Din punct de vedere istoric, lucrurile au evoluat de aşa manieră că profesiile tradiţionale în Anglia şi America de Nord au obţinut dreptul la autoreglementare mai devreme decât oriunde în lume. De exemplu, în Marea Britanie profesia de medic a obţinut dreptul la autonomie sub protectoratul monarhic. Colegiul Regal a fost constituit în secolul XVII, mai târziu medicii au obţinut dreptul de creare a asociaţiilor profesionale cu spectru larg de împuterniciri, inclusiv controlul asupra studiilor şi licenţierii.
În anii ’50 ai sec. XX au fost evidenţiate criteriile de bază ale profesiei: 1) teoria sistematizată, care, după formă şi conţinut, este apropiată de cunoaşterea ştiinţifică; 2) autoritatea profesională; 3) posibilitatea sancţionării specialiştilor de către comunitatea profesională; 4) codul etic al îndeplinirii obligaţiunilor profesionale; 5) prezenţa culturii pro-fesionale înalte [2].
În anii ’70 ai secolului trecut a apărut concepţia de "proiect profesional", a cărei esenţă constă în următoarele: 1) determinarea sferei personale de cunoştinţe; 2) constituirea ideologiei grupului, a imaginii sale publice; 3) crearea organizaţiei profesionale, standardizarea, controlul şi difuzarea cunoştinţelor de expert, lobby-ul în favoarea intereselor grupului; 4) închiderea socială a grupului; pentru statutul profesional înalt este deosebit de important ca numărul specialiştilor, al membrilor grupului profesional să fie destul de limitat; profesioniştii trebuie să dispună de dreptul de control şi răspândire a cunoştinţelor de expert şi de dreptul de a monopoliza piaţa serviciilor – a fixa preţurile, a stabili stan-dardele; 5) controlul asupra realizării "pro-iectului profesional" (utilizarea sancţiunilor pozitive şi negative etc.).
Actualmente pot fi evidenţiate trei caracteristici integrative de bază, care definesc tipul "ideal" al profesiei [9]: 1) cunoştinţele profesionale speciale şi experienţa; 2) etica profesională; 3) autonomia profesională.
După cum au demonstrat cercetările efectuate de E.P. Salo [5, 10], în Rusia, medicina tradiţională (alternativă) poate fi descrisă ca un ansamblu de resurse ale puterii (autonomia în luarea deciziilor referitoare la procesul diagnosticării şi tratamentului; controlul asupra admiterii în grupul profesional şi a ieşirii din acesta; existenţa unor organizaţii puternice profesionale etc.), resurse economice (volumul şi caracterul veniturilor; calitatea vieţii; satisfacţia subiectivă de statut) şi resurse culturale. Autoarea a ajuns la concluzia că statutul social al medicinei alternative are un prestigiu redus şi împuterniciri limitate şi este marginal în sistemul oficial al ocrotirii sănătăţii în Rusia.
În Republica Moldova, statutul social al medicinei alternative, de asemenea, are un prestigiu relativ redus şi posibilităţi limitate în soluţionarea problemelor organizaţionale privind aplicarea metodelor alternative de diagnostic şi tratament. În sistemul existent al ocrotirii sănătăţii, medicina alternativă ocupă o poziţie marginală – doar serviciile specialiştilor acupunctori şi ale celor care practică terapia manuală sunt compensate parţial din fondul de asigurare medicală obligatorie, pentru un contingent redus de pacienţi cu anumite maladii psiho-neurologice şi cu afecţiuni ale aparatului locomotor.
De menţionat că Asociaţia Medicină Al-ternativă şi Complementară din Republica Moldova, se ocupă, în fond, de ridicarea nivelului profesional al medicilor, organizarea simpozioanelor, a seminarelor, conferinţelor. Asociaţia nu are posibilitatea de a licenţia de sine stătător activitatea specialiştilor. Una din posibilităţile reale de creştere profesională a medicilor, de publicare a rezultatelor cercetărilor clinice şi ştiinţifice este editarea de către Asociaţia Medicină Alternativă şi Complementară a unei reviste ştiinţifico-practice acreditate. Însă întrebarea privind independenţa Asociaţiei ţine de viitor şi anume de reforma în domeniul ocrotirii sănătăţii. În prezent, toate hotărârile Asociaţiei poartă caracter de recomandare, ea, practic, nefiind un apărător real al drepturilor specialistului care practică medicina alter-nativă.
Un anumit progres se înregistrează în domeniul cercetărilor ştiinţifice. Până în prezent în ţara noastră au fost susţinute 12 teze care abordează aspecte ale medicinei alternative, ceea ce ridică substanţial statutul specialiştilor. Acest lucru a devenit posibil datorită aprobării cifrului specialităţii ştiinţifice Medicina Alternativă.
Cât priveşte resursa economică, este de menţionat că în Republica Moldova salariul medicului care practică medicina alternativă în sectorul de stat nu este mare; serviciile particulare sunt remunerate relativ mai bine, însă în sectorul privat câştigurile nu sunt egale şi depind întâi de toate de calificarea specialiştilor, de popularitatea centrului sau a clinicii medicale. Cei mai solicitaţi în prezent sunt specialiştii în acupunctură, ceilalţi medici (homeopaţi, fitoterapeuţi etc.) au un statut marginal. În general, intervievarea specialiştilor a relevat că aceştia nu sunt mulţumiţi de nivelul veniturilor obţinute şi de calitatea vieţii lor.
Aspectul cultural, ca parte componentă a medicinei alternative, în ultimii ani s-a schimbat spre bine: s-a îmbunătăţit atitudinea faţă de medicii care activează în sectorul privat; în percepţia multora "banii" şi "ajutorul medical" au încetat să mai fie noţiuni incompatibile. De asemenea, s-a schimbat, chipul social-psihologic al specialiştilor medicinei alternative (dragostea de muncă, principiile morale înalte, dorinţa de a aduce folos oamenilor, înţelegerea durerii străine etc.).
Astfel, o analiză succintă a statutului so-cial al medicinei alternative sub aspectul realizării "proiectului profesional" denotă că acest proces se află la stadiul "prenatal" de dezvoltare – medicina alternativă se prezintă ca un domeniu limitrof al cunoaşterii atât în interiorul medicinei, cât şi la hotarul cu alte domenii ale ştiinţei.

Bibliografie

  1. European Research Initiative on Complementary and Alternative Medicine. www.euricam.net/e-home.html; 2005.
  2. Greenwood E. Attributes of a profession. In: Social Work, 1957, nr. 2(3), p. 45-55.
  3. Lacusta V. Medicina alternativă – integrarea cu me­dicina ştiinţifică. În: Akademos, 2009, nr. 2(13), p. 66-70.
  4. Larson M. The rise of professionalism: a sociological analysis. Berkeley, London, 1977. 332 p.
  5. Salo E.P. Analysis of dynamics of social status of specialists of alternative medicine in Russia. In: Conflict, citizenship and civil society. Russian So­ciety of Sociologists. M., 2007, p. 82-88.
  6. Wetzel M.S., Kaptchuk T.J., Haramati A., Eisenberg D.M. Complementary and alternative medical thera­pies: implications for medical education. In: Ann. Intern. Med., 2003, vol. 138 (3), p. 191-196.
  7. World Health Organization: Legal Status of Tradi­tio­nal Medicine and Complementary/Alter­native Medi­cine: A Worldwide Review. WHO/EDM/2001.2. Geneva, 2001.
  8. World Health Organization: WHO Traditional Medi­cine Strategy 2002-2005. WHO/EDM/TRM/2001.1. Geneva, 2002.
  9. Мансуров В.А., Юрченко О.В. Социология про­фессий. История, методология и практика иссле­дований. В: Социологическое исследование, 2009, nr. 8, с. 36-46.
  10. Сало Е.П. Социальный статус специалистов тради­ционной медицины в России: социологиче­ский анализ. Автореф. дисс. … канд. социол. наук. М., 2009. 31 с.


V. Lacusta,

academician, profesor universitar,
Om Emerit

Actualitatea problemei statutului social al specialiştilor din domeniul medicinei alterna­tive este confirmată de transformările radicale din societatea noastră, care au condus la schimbări structurale în sistemul ocrotirii să­nătăţii. Reforma acestuia din urmă a contri­buit la lărgirea spectrului serviciilor curative de alternativă, oferite de sectoarele de stat şi cel privat. Medicina tradiţională (alternativă) devine tot mai solicitată de către populaţie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte medicina alternativă şi complementară ca reprezentând: diverse practici explicabile şi inexplicabile din punct de vedere ştiinţific, aptitudini, cunoştinţe şi credinţe transmise din generaţie în generaţie în formă scrisă şi orală, legate de sănătate, precum şi substanţe medi­camentoase de origine vegetală, animală şi/sau minerală, terapie spirituală, terapie ma­nuală şi exerciţii fizice, utilizate separat sau în combinaţie pentru menţinerea sănătăţii, di­agnostic, tratament şi profilaxie a bolilor [8]. Conform datelor OMS, la serviciile medi­cinei alternative apelează de la 70 la 90% din populaţia de pe glob. Circa 130000 de medici din statele Uniunii Europene prac­tică diverse metode ale medicinei alternative şi comple­mentare, dintre care 60000 – acu­punctu­ra/medicina tradiţională chineză, 40000 – ho­meopatia şi 30000 – alte metode [6, 7]. La şedinţa plenară din 10 iulie 2007 a Parlamen­tului European (Strasbourg) s-a vo­tat Prog­ramul European de Dezvoltare a Sănătăţii (2008-2013), care prevede realizarea obiecti­velor OMS în domeniul medicinei al­ternative şi complementare: politica naţională de im­plementare a medicinei alternative şi comple­mentare în structura ocrotirii sănătăţii popula­ţiei; inofensivitatea, calitatea şi efica­citatea serviciilor acordate; accesibilitatea pentru po­pulaţie; administrarea raţională [1, 8]. În ur­ma mai multor sondaje polivalente, efectuate recent de OMS, s-a ajuns la con­cluzia că şi în ţările puternic industrializate medicina alter­nativă şi complementară este larg răspândită, fapt ce se explică în primul rând prin îngrijo­rarea populaţiei de multitudi­nea efectelor se­cundare ale preparatelor chimice. Odată cu sporirea longevităţii apare iminenţa dezvol­tă­rii patologilor cronice inva­lidizante, precum bo­lile cardiovasculare, dia­betul, tulburările psi­hice. Pentru astfel de pa­cienţi medicina alternativă şi complementară oferă mijloace te­rapeutice mai accesibile şi mai inofensive decât medicina alopată [7].

În Republica Moldova medicina alterna­tivă este legalizată – în anul 1994 ea a fost recunoscută oficial ca disciplină medicală de sine stătătoare şi legiferată prin ordinul 5 p. §1 "Cu privire la organizarea serviciului de acu­punctură (reflexoterapie) în Republica Moldova". În ţara noastră circa 250 de spe­cialişti în acupunctură, fitoterapie şi homeo­patie oferă servicii medicale populaţiei (anual se înregistrează în jur de 50000 de adresări) [3].

Totodată, întrebările privind statutul pro­fesional şi social al specialiştilor din dome­niul medicinei alternative în Republica Mol­dova în contextul relaţiilor reciproce cu statul, cu medicii ortodoxali, adică specialiştii din domeniul medicinei oficiale, deocamdată nu sunt suficient de clare. Cererea mare la aceste servicii şi în acelaşi timp dorinţa crescândă a multor specialişti de a obţine statutul de medic care practică medicina alternativă egal cu statutul de profesie medicală în medicina oficială necesită o nouă abordare a problemei în cauză. Apare întrebarea: pot fi consideraţi specialiştii din domeniul medicinei alterna­tive drept un grup profesional nou-constituit?

Mulţi cercetători la etapa constituirii so­ciologiei profesiilor tindeau spre distincţia teoretică detaliată între profesiile cu statut social înalt ("professions") şi alte genuri de ocupaţii ("occupations"). Din punct de vedere istoric, lucrurile au evoluat de aşa manieră că profesiile tradiţionale în Anglia şi America de Nord au obţinut dreptul la autoreglementare mai devreme decât oriunde în lume. De exemplu, în Marea Britanie profesia de medic a obţinut dreptul la autonomie sub protecto­ratul monarhic. Colegiul Regal a fost consti­tuit în secolul XVII, mai târziu medicii au obţinut dreptul de creare a asociaţiilor profe­sionale cu spectru larg de împuterniciri, inclu­siv controlul asupra studiilor şi licenţierii.

În anii ’50 ai sec. XX au fost evidenţiate criteriile de bază ale profesiei: 1) teoria sis­tematizată, care, după formă şi conţinut, este apropiată de cunoaşterea ştiinţifică; 2) autori­tatea profesională; 3) posibilitatea sancţio­nării specialiştilor de către comunitatea pro­fesională; 4) codul etic al îndeplinirii obliga­ţiunilor profesionale; 5) prezenţa culturii pro­fesionale înalte [2].

În anii ’70 ai secolului trecut a apărut con­cepţia de "proiect profesional", a cărei esenţă constă în următoarele: 1) determinarea sferei personale de cunoştinţe; 2) constituirea ideo­logiei grupului, a imaginii sale publice; 3) crearea organizaţiei profesionale, standardi­zarea, controlul şi difuzarea cunoştinţelor de expert, lobby-ul în favoarea intereselor gru­pului; 4) închiderea socială a grupului; pentru statutul profesional înalt este deosebit de im­portant ca numărul specialiştilor, al membri­lor grupului profesional să fie destul de limitat; profesioniştii trebuie să dispună de dreptul de control şi răspândire a cunoştin­ţelor de expert şi de dreptul de a monopoliza piaţa serviciilor – a fixa preţurile, a stabili stan­dardele; 5) controlul asupra realizării "pro­iectului profesional" (utilizarea sancţiu­nilor pozitive şi negative etc.).

Actualmente pot fi evidenţiate trei caracte­ristici integrative de bază, care definesc tipul "ideal" al profesiei [9]: 1) cunoştinţele profe­sionale speciale şi experienţa; 2) etica profe­sională; 3) autonomia profesională.

După cum au demonstrat cercetările efec­tuate de E.P. Salo [5, 10], în Rusia, medicina tradiţională (alternativă) poate fi descrisă ca un ansamblu de resurse ale puterii (autonomia în luarea deciziilor referitoare la procesul diagnosticării şi tratamentului; controlul asup­ra admiterii în grupul profesional şi a ieşirii din acesta; existenţa unor organizaţii puternice profesionale etc.), resurse econo­mice (volumul şi caracterul veniturilor; calita­tea vieţii; satisfacţia subiectivă de statut) şi resurse culturale. Autoarea a ajuns la conclu­zia că statutul social al medicinei alternative are un prestigiu redus şi împuterniciri limitate şi este marginal în sistemul oficial al ocrotirii sănătăţii în Rusia.

În Republica Moldova, statutul social al medicinei alternative, de asemenea, are un prestigiu relativ redus şi posibilităţi limitate în soluţionarea problemelor organizaţionale privind aplicarea metodelor alternative de diagnostic şi tratament. În sistemul existent al ocrotirii sănătăţii, medicina alternativă ocupă o poziţie marginală – doar serviciile specialiş­tilor acupunctori şi ale celor care practică terapia manuală sunt compensate parţial din fondul de asigurare medicală obligatorie, pentru un contingent redus de pacienţi cu anumite maladii psiho-neurologice şi cu afecţiuni ale aparatului locomotor.

De menţionat că Asociaţia Medicină Al­ternativă şi Complementară din Republica Moldova, se ocupă, în fond, de ridicarea ni­velului profesional al medicilor, organizarea simpozioanelor, a seminarelor, conferinţelor. Asociaţia nu are posibilitatea de a licenţia de sine stătător activitatea specialiştilor. Una din posibilităţile reale de creştere profesională a medicilor, de publicare a rezultatelor cercetă­rilor clinice şi ştiinţifice este editarea de către Asociaţia Medicină Alternativă şi Comple­mentară a unei reviste ştiinţifico-practice ac­reditate. Însă întrebarea privind independenţa Asociaţiei ţine de viitor şi anume de reforma în domeniul ocrotirii sănătăţii. În prezent, toate hotărârile Asociaţiei poartă caracter de recomandare, ea, practic, nefiind un apărător real al drepturilor specialistului care practică medicina alter­nativă.

Un anumit progres se înregistrează în domeniul cercetărilor ştiinţifice. Până în prezent în ţara noastră au fost susţinute 12 teze care abordează aspecte ale medicinei alternative, ceea ce ridică substanţial statutul specialiştilor. Acest lucru a devenit posibil datorită aprobării cifrului specialităţii ştiinţi­fice Medicina Alternativă.

Cât priveşte resursa economică, este de menţionat că în Republica Moldova salariul medicului care practică medicina alternativă în sectorul de stat nu este mare; serviciile particulare sunt remunerate relativ mai bine, însă în sectorul privat câştigurile nu sunt egale şi depind întâi de toate de calificarea specialiştilor, de popularitatea centrului sau a clinicii medicale. Cei mai solicitaţi în prezent sunt specialiştii în acupunctură, ceilalţi me­dici (homeopaţi, fitoterapeuţi etc.) au un sta­tut marginal. În general, intervievarea spe­cia­liştilor a relevat că aceştia nu sunt mulţumiţi de nivelul veniturilor obţinute şi de calitatea vieţii lor.

Aspectul cultural, ca parte componentă a medicinei alternative, în ultimii ani s-a schim­bat spre bine: s-a îmbunătăţit atitudinea faţă de medicii care activează în sectorul privat; în percepţia multora "banii" şi "ajutorul medi­cal" au încetat să mai fie noţiuni incompa­ti­bile. De asemenea, s-a schimbat, chipul soci­al-psihologic al specialiştilor medicinei alter­native (dragostea de muncă, principiile mora­le înalte, dorinţa de a aduce folos oamenilor, înţelegerea durerii străine etc.).

Astfel, o analiză succintă a statutului so­cial al medicinei alternative sub aspectul realizării "proiectului profesional" denotă că acest proces se află la stadiul "prenatal" de dezvoltare – medicina alternativă se prezintă ca un domeniu limitrof al cunoaşterii atât în interiorul medicinei, cât şi la hotarul cu alte domenii ale ştiinţei.